Astazi, 13 Octombrie, se aniverseaza Ziua Internationala pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, desemnata in anul 2009 de catre Organizatia Natiunilor Unite pentru a promova la nivel global prevenirea dezastrelor naturale si pregatirea populatiilor pentru astfel de fenomene,
”Energia curata – un drept al tuturor!” este o animatie ce trage un semnal de alarma in privinta energiei si a implicatiilor sociale si de mediu pe care aceasta le are in viata noastra. In prezent, cei mai bogaţi 20% din locuitorii Pamantului consuma 75% din energia disponibila.
In contextul in care Comisia Europeana a facut astazi publice rezultatele testelor de stres efectuate la toate centralele nucleare din UE, TERRA Mileniul III readuce in discutie o serie de argumente care arata ca derularea acestor teste n-a fost altceva decat constaterea starii de fa
Limitele mai mici de CO2 protejează economia şi mediul Bruxelles/Bucureşti, 5 octombrie, 2012 Firmele europene de transport ar putea economisi anual carburant în valoare de până la 825 Euro pentru fiecare autoutilitară pe care o deţin, dacă Uniunea Europeană ar adopta, din 20
Doamna Ministru, Fundatia Terra Mileniul III, cu sustinerea Coalitiei pentru Mediu din Romania, saluta propunerile Comisiei Europene de reformare a politicii in domeniul biocarburantilor, care urmareste imbunatatirea eficientei acestora si, nu in ultimul rand, prevenirea cresterii pre
Domnule Comisar Dacian Ciolos, Fundatia TERRA Mileniul III, cu sustinerea Coalitiei pentru Mediu din Romania (CMR), saluta propunerile Comisiei Europene de reformare a politicii in domeniul biocarburantilor, care urmareste imbunatatirea eficientei acestora si, nu in ultimul rand, prev
Fundatia TERRA Mileniul III considera decizia Ministrului Mediului si Padurilor din Romania de a emite acordul de mediu pentru “Continuarea lucrarilor de construire si finalizare a Unitatilor 3 si 4 ale CNE Cernavoda nu numai nejustificata din punct de vedere economic si financiar, ca
Fundatia TERRA Mileniul III, Asociatia Alma-Ro si Gradina Botanica „D. Brandza” a Universitatii din Bucuresti va invita la vernisajul expozitiei ”Cu un copac nu faci padure!”, ce va avea loc vineri, 21 septembrie, incepand cu ora 18:00, la Centrul de Educatie Ecologica al Gradinii Bot
TERRA Mileniul III deschide inscrierile pentru Scoala de vara ”Maratonul Dezvoltarii Durabile”. Tabara va avea loc in perioada 2-8 septembrie, in Satul Prunilor, comuna Pietrosita, judetul Dambovita si se adreseaza studentilor la: Jurnalism, Agronomie, Relatii publice, Comunicare, Sti
Comisia Europeana a anuntat ieri propunerea ce confirma standardele de eficienta pentru autoturismele si autoutilitarele usoare noi, propunere ce ar urma sa intre in vigoare din anul 2020. Noile standarde de eficienta pentru carburanti sunt benefice pentru detinatorii de autoturisme,