Terra mileniul III
Date:Februarie 22, 2010

Solutii la indemana pentru schimbarile climatice – optiuni pentru comunitatile rurale [2010-2011]

Prin intermediul acestui proiect am publicat un „Manual de solutii verzi” pentru toti cei care vor sa isi construiasca singuri o parte din produsele pe care ne-am obisnuit sa le cumparam.

Colectorul solar, sapunul, hartia, generatorul eolian si cuptorul solar sunt doar cateva dintre obiectele pe care le putem face acasa, folosind resurse naturale si asigurand un stil de viata sustenabil, fara a mai plati costul procesarii, ambalajelor si transportului, sau alte taxe incluse in pretul produselor din comert.

Astfel de initiative nu contribuie numai la rezolvarea unor probleme de mediu, ci sunt si foarte utile in gospodarie, folosind tehnici simple si la indemana oricui. In plus, multe dintre ”retete” reprezinta  versiuni optimizate ale unor practici traditionale (dar pe cale de disparitie) in Romania.

Manualul propune o serie de solutii pe care le puteti realiza singuri, cu minimum de investitii, care va pot transforma din consumatori in producatori.

Principale activitati din cadrul proiectui au fost :

  • Tiparea si distribuirea unui numar de 500 de exemplare (in limba romana) in comunitatile rurale prin intermediul RAC-RO si Asociatiei Comunelor din Romania
  • Realizarea unui grup de lucru ce a avut loc pe data de 9-10 aprilie cu participarea RAC-RO in care au fost prezentate studiile de caz din cadrul manualului.

Finantator: The Body Shop Foundation

Perioada de implementare : August 2010-Iulie 2011

Descarca gratuit Manualul de solutii verz in format pdf.

Proiecte de case