Terra mileniul III

Safety or stress [2011-2012]

Comunităţile mici unde se plănuieşte amplasarea viitoarelor deşeuri radioactive sunt cele mai vulnerabile mai ales având în vedere lipsa transparenţei guvernamentale privind astfel de planuri.

În cazul depozitului definitiv planificat de deşeuri slab şi mediu radioactive din Saligny, ANDR (o agenţie nouă care a fost înfiinţată prin asocierea agenţiei nucleare cu agenţia responsabilă cu depozitarea deşeurilor nucleare) a obţinut o “autorizaţie de prospectie” valabila iniţial numai până în 2010, dar extins ulterior până în 2012 care în teorie îi permite beneficiarului numai să exploreze, să analizeze caracterul geomorfologic al zonei.

În realitate, ANDR foloseşte autorizaţia pentru a sări peste câţiva paşi şi pentru a elabora întreaga documentaţie necesară pentru a începe procedura de EIM. De asemenea, se pare că legea este destul de neclară atunci când vine vorba de obţinerea unui autorizaţii de construcţie pentru „obiectivele” nucleare, şi de-a lungul proiectelor anterioare, TERRA a descoperit că această autorizaţie este emisă de către reglementatorul pentru sectorul nuclear, nu de către consiliul local. Primarul din Saligny se baza pe acest aspect, ca fiind singurul mod de a obţine anumite beneficii pentru comunitatea locală.

Obiectivele proiectului:

– să monitorizeze progresul privind construcţia de la depozitul final de deşeuri radioactive de la Saligny, solicitând informaţii privind pregătirea şi documentaţia EIA, şi, dacă studiul EIA este finalizat în timpul fazei de implementare a proiectului să adreseze comentarii şi să participe la procesul de consultare;
– să investigheze dacă actorii sectorului nuclear şi guvernele central şi local au adoptat “măsurile pentru situaţii de urgenţă” care trebuie să fie luate în cazul unui accident natural sau nuclear neaşteptat şi să facă presiuni pentru măsuri consistente şi exerciţii de simulare pentru comunităţile locale care locuiesc lângă amplasamentele nucleare;
– să studieze informaţiile relevante cu privire la problemele de siguranţă legate de reactoarele CANDU 6, riscurile seismice, accidentele nedeclarate (care oferă imaginea unei lipse de transparenţă şi  responsabilitate din partea reglementatorilor sectorului nuclear şi CN) şi emisii necontrolate a CN-uri, care, per ansamblu, vor ajuta să realizeze ierarhizarea propusă pentru CN-uri în Europa centrală şi estică din punct de vedere al siguranţei;
– să continue subiectul testelor de stres în România.

Grupurile ţintă ale proiectului:

– reglementatorii sectorului nuclear – în cazul testelor de stres şi a problemelor de siguranţă privind CANDU

– autorităţile regionale şi comunităţile locale în cazul depozitului de deşeuri de la Saligny

– publicul larg

Activităţile proiectului:

– expunere în mass media – din ce în ce mai mult prin mijloace virale folosind Facebook şi Youtube, dar şi participând la emisiuni radio şi TV pe această tematică, comunicate de presă, etc.

– un eveniment public organizat pe 26 aprilie – posibil corelat cu alte iniţiative europene

– monitorizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi raportarea către grupul de lucru

– colaborarea cu ONG-uri din Bulgaria şi cu noua coaliţie anti-nucleară balcanică privind subiectul Belene

– actualizarea hărţii nucleare şi transformarea acesteia într-un instrument vizibil pentru campanii

Perioada de implementare:  iulie 2011 – iunie 2012

Finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat Ungaria.

Descarca brosura „Candu – siguranta sau risc” in format pdf

 

Proiecte de case