Caravana „Alege energia curata!”

Fundatia TERRA Mileniul III organizeaza o actiune de informare a publicului cu privire la utilizarea surselor regenerabile de energie. Actiunea se desfasoara în parteneriat cu Agentia Romana pentru Conservarea Energiei, Societatea Romana pentru Eficienta Energetica – Craiova si Asociatia de Mediu Prietenii Pamantului – Galati.

Actiunea de informare „Alege energia curata!” va prezenta cazuri de succes în utilizarea surselor regenerabile de energie în Romania. De asemenea, în cadrul caravanei vor fi expuse echipamente demonstrative de mici dimensiuni ce utilizeaza surse regenerabile de energie (solara).
In perioada 2 iulie – 18 august 2007, caravana „Alege energia curata!” va merge în 13 mari orase din Romania: Constanta, Galati, Iasi, Suceava, Brasov, Targu Mures, Cluj, Oradea, Craiova, Timisoara, Sibiu, Deva si Bucuresti.

„Caravana Energiilor Regenerabile – Alege energia curata!” se desfasoara în cadrul proiectului „Resurse energetice pentru viitor”, derulat în perioada octombrie 2006 – septembrie 2007, si este finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2004 – Societatea Civila.

În cadrul acestui proiect se urmareste promovarea surselor regenerabile de energie atat la nivelul politicilor publice în domeniul energiei si mediului, cat si utilizarea acestora în conformitate cu angajamentele asumate de Romania în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeana.

Programul caravanei:
Constanta: 2 iulie
Galati: 4 iulie
Iasi: 16 iulie
Suceava: 18 iulie
Brasov: 30 iulie
Tg. Mures: 31 iulie
Cluj Napoca: 2 august
Oradea: 4 august
Bucuresti: 12 august
Craiova: 13 august
Timisoara: 15 august
Deva: 17 august
Sibiu: 18 august

Comments are closed.