ue

Romania trebuie sa directioneze 20% din fondurile UE pentru actiuni climatice

ueRomania va trebui sa demonstreze ca 20% din viitoarele fonduri europene vor fi folosite pentru combaterea schimbarilor climatice. Aceasta a fost  una dintre concluziile conferintei ”Dezvoltarea Durabila in contextul Strategiei Europa 2020 si rolul ONG-urilor in implementarea acesteia”, organizata de Fundatia TERRA Mileniul III.

Evenimentul s-a adresat autoritatilor publice implicate in urmatoarea perioada de programare a fondurilor structurale si organizatiilor neguvernamentale implicate in activitatea de monitorizare a fondurilor europene, dar si potentiale beneficiare ale acestora.

Statele membre trebuie sa demonstreze ca prin investitiile realizate din bugetul european vor contribui cu 20% la combaterea schimbarilor climatice. Ele vor fi obligate sa furnizeze informatii privind sprijinul pentru obiectivul schimbari climatice, utilizand metodologia bazata pe categorii de interventie, zone de focalizare sau masuri, dupa caz, pentru fiecare dintre Fonduri Europene Structurale si de Investitii”, a declarat Madalina Iliuta, consilier in cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Potrivit acesteia, Romania va avea o serie de prioritati de investitii care vizeaza combaterea schimbarilor climatice, precum:

  • Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon in toate sectoarele prin promovarea unor strategii de reducere a emisiilor in special pentru zonele urbane si promovarea cercetarii si inovarii in domeniul tehnologiilor cu emisii scazute de carbon.
  • Promovarea adaptarii la schimbarile climatice, a prevenirii si a gestionarii riscurilor prin sprijinirea investitiilor pentru adaptarea la schimbarile climatice, inclusiv a abordarilor bazate pe ecosisteme.
  • Reducerea indirecta a emisiilor de gaze cu efect de sera si prin investitii in alte sectoare.
Economia nationala: productie mica cu consum mare de resurse

Implementarea masurilor de combatere a schimbarilor climatice reprezinta o necesitate nu numai din perspectiva obligatiilor Romaniei de a atinge tintele UE si de a respecta regulamentul de cheltuire a fondurilor europene, ci si pentru eficientizarea economiei romanesti care trebuie sa treaca cat mai repede intr-o etapa a sustenabilitatii”, a declarat Lavinia Andrei, presedintele Fundatiei TERRA Mileniul III.

Din acest punct de vedere, Romania trebuie sa ia masuri urgente pentru a eficientiza utilizarea resurselor, in contextul in care, potrivit Eurostat (2010), tara noastra se situeaza pe ultimul loc in UE la indicatorul de productivitate a resurselor utilizate (dupa Bulgaria si Estonia). Acest indicator vizeaza nivelul de valorificare a materiei prime, precum si gradul de conservare si eficienta a managementului resurselor de care dispune o tara si protejarea mediului in conditii de crestere economica.

De asemenea, Romania trebuie sa ia masuri urgente in sectorul energetic, fiind a treia cea mai energo-intensiva economie din UE si a treia economie cu nivelul cel mai ridicat de emisii de carbon. Mai mult, cladirile de locuinte din Romania consuma de opt ori mai multa energie decat media tarilor UE-15 din cauza unui sistem ineficient de termoficare si a izolatiei termice necorespunzatoare, potrivit raportului ”European Semester” din luna mai 2013, ce contine recomandarile de tara facute de Comisia Europeana fiecarui stat membru.

Conferinta a fost organizata in cadrul proiectului ”Parteneri pentru politici publice: Imbunatatirea Capacitatii de Colaborare a ONG-urilor cu Administratia Publica in contextul Strategiei Europa 2020”, derulat de Fundatia TERRA Mileniul III in parteneriat cu Reteaua de Actiune pentru Clima din Romania. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013.

Foto: infoong.ro

Dezvoltarea durabila a sectorului energetic in Balcani blocata [18.05.2005]

Dezvoltarea durabila a sectorului energetic in Balcani blocata, finantatorii publici internationali ar putea face mult mai mult in aceasta privinta

In timp ce ineficienta in generarea si consumul de energie in statele balcanice este la un nivel ridicat, si foarte putina energie este produsa din surse regenerabile, proportia investitiilor pentru promovarea eficientei energetice si a regenerabilelor in regiune a ramas surprinzator de redusa. Aceasta este constatarea studiului “Solutiile energetice durabile blocate”, elaborat de Stability Pact Watch (o coalitie de organizatii neguvernamentale din Europa de Sud-Est si CEE Bankwatch Network) ce se adreseaza in primul rand unor institutii financiare-cheie din regiune, precum Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), si le invita sa isi asume un rol mai proactiv in promovarea solutiilor energetice durabile in tarile balcanice.

Studiul arata ca proiectele mari din domeniul nuclear si al combustibililor fosili, determinate de interese politice pe termen scurt, blocheaza adesea initiativele privind eficienta energetica in sectorul de consum, ce ar aduce beneficii sociale si economice atat gospodariilor cat si companiilor. In acelasi mod, sunt mult intarziate reformele legislative si tarifare care sa accelereze investitiile in unitati decentralizate si de mici dimensiuni valorificand surse regenerabile de energie.

Ionut Apostol, din cadrul organizatiei TERRA Mileniul III, a declarat: “Atat guvernele din Europa de Sud-Est cat si bancile multilaterale de dezvoltare, precum BERD, si-au stabilit in mod gresit prioritatile. Acest studiu arata ca, din nefericire, cuvintele-cheie pentru sectorul energetic in Balcani sunt ‘supracapacitate’ si ‘intensitate energetica mare’, putine investitii fiind facute in eficienta energetica, sectorul cu cele mai mici costuri.”

Studiul “Solutiile energetice durabile blocate” a fost publicat inainte de Adunarea Generala BERD, ce are loc saptamana aceasta la Belgrad (22-23 mai). Prezinta ‘vocile neauzite’ ale celor ce promoveaza eficienta energetica si energiile regenerabile in regiune: de la proprietari de magazine ce vand becuri eficiente, la experti, oameni de stiinta si oficiali guvernamentali.

Pentru o perioada prea mare de timp beneficiarii potentiali ai dezvoltarii eficientei energetice si a sursele regenerabile de energie au reprezentat ‘voci de pe margine’. Argumentele prezentate in studiu includ:
– Eficienta energetica mai mare in sectorul de productie va duce la cresterea gradului de competitivitate al companiilor din regiune
– Eficienta energetica duce in mod clar la performante industriale mai bune (prin schimbarea proceselor industriale) si reducerea poluarii din productia energetica (prin scaderea consumului de energie), cu impact pozitiv asupra sanatatii
– Investitiile in eficienta energetica si surse regenerabile de energie vor reduce dependenta statelor balcanice de importurile de petrol si gaze, ce pun in pericol bugetele nationale in contextul cresterii pretului combustibililor
– Eficienta energetica mai mare in sectorul de consum va imbunatati conditiile de viata pentru un numar mare de consumatori, avand in vedere prognozele de crestere a preturilor. Acest fapt este important in special pentru segmentele vulnerabile ale societatii, precum pensionarii sau familiile tinere.

La Adunarea Generala BERD urmeaza sa aiba loc un forum de discutii intitulat “Unda verde pentru eficienta energetica si regenerabile”. BERD doreste sa arate ca intentioneaza sa isi mareasca portofoliul de proiecte pe “energie verde”. Referitor insa la actiuni concrete, spre deosebire de alte institutii financiare, precum Banca Mondiala si Banca Europeana de Investitii, BERD nu si-a stabilit inca obiective clare pentru investitiile in eficienta energetica si regenerabile. In acest context, studiul cere retragerea treptata a investitiilor publice in combustibili fosili si energie nucleara pana in anul 2010.