managementul_padurii_educatie

Elevii romani au invatat sa protejeze padurile in cadrul unui proiect european

Peste 200 de elevi romani au facut cursuri privind protectia padurilor si peste 1500 de tineri din Romania au luat parte la activitatile educative derulate in cadrul proiectului european ”Educatie pentru management sustenabil si responsabil al padurilor lumii”.

La nivel global dispar anual circa 13 milioane de hectare de padure, adica o jumatate din intreg teritoriul Romaniei, un ritm absolut nesustenabil pentru mentinerea echilibrului natural al planetei. In acest context, obiectivul proiectului a fost de a mobiliza oamenii catre un management sustenabil al padurilor si un consum responsabil al resurselor forestiere.

educatie2Proiectul a fost implementat in 19 orase europene din Romania, Italia, Malta, Polonia si Spania in perioada mai 2011 – aprilie 2014. In Romania, organizatiile implicate au fost ALMA-RO, TERRA Mileniul III si RHODODENDRON.

Proiectul a vizat derularea unor activitati educationale in opt scoli din Romania (din Bucuresti, Moreni, Sinaia si Topoloveni), in cadrul carora aproximativ 200 de elevi si profesorii lor au fost instruiti pe parcursul a doi ani.

Vizite de studiu si concursuri

Elevii romani au avut ocazia sa participe la schimburi de experienta intre scoli din Romania si scoli din Italia, Spania si Polonia. Pentru cursurile din scoli a fost realizat un kit educativ multimedia, disponibil in limba romana, engleza, italiana, spaniola si poloneza ce va putea fi utilizat si dupa finalizarea proiectului si care poate fi descarcat gratuit de pe site-ul proiectului www.forestintheworld.org.

expoDe asemenea, au fost organizate doua editii ale competitiei europene ”Implica-te. Salveaza Padurile!”, la care au participat elevi de liceu si de gimnaziu. Proiectul a prevazut si organizarea a cinci expozitii multimedia (la Moreni, Pitesti, Sinaia si doua in Bucuresti) si doua festivaluri de film (Moreni, Sinaia). Vizitatorii au avut ocazia sa invete despre relatia dintre om si padure in tari precum Brazilia, Burkina Faso, Camerun si Chile, unde padurile sunt amenintate, iar comunitatile depind in mod direct de sistemul forestier.

Proiectul a vizat si sensibilizarea factorilor de decizie din Romania prin desfasurarea unei conferinte internationale ce a abordat tematici privind managementul sustenabil al padurilor lumii. La eveniment au participat reprezentanti ai autoritatilor publice centrale (Ministerul Apelor, Padurilor si Pisciculturii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice), reprezentanti ai autoritatilor publice locale, reprezentanti ai organizatiilor partenere din Italia si Polonia, reprezentanti ai ONG-urilor de mediu, cadre didactice si elevi.

Proiectul ”Educatie pentru management sustenabil si responsabil al padurilor lumii” a fost derulat de organizatiile ALMA-RO, TERRA Mileniul III, RHODODENDRON (Romania), Cooperazione per lo Sviluppo dei Paesi Emergenti (COSPE), Comunità Impegno Servizio Volontariato (CISV), Gruppo di Volontariato Civile (GVC) din Italia, Alliance of Association Polish Green Network din Polonia, ACSUR LAS SEGOVIAS din Spania, KOPIN din Malta, finantarea fiind asigurata prin Pogramul EuropeAid.

Mai multe informatii despre activitatile din proiect sunt disponibile pe www.forestintheworld.org.

 

 

 

IMG_7756

Concluzii – Conferinta Educatie privind Managementul Forestier Responsabil

IMG_7756Legislatia in domeniul silviculturii, suprafata mare de padure aflata in proprietate privata si furturile de lemn sunt principalele probleme care ameninta padurile din Romania. Aceasta este una dintre concluziile conferintei internationale ”Educatie si constientizare privind Managementul Forestier Responsabil”, organizata astazi de Fundatia TERRA Mileniul III si Asociatia ALMA-RO, in parteneriat cu Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice – departamentul Ape, Paduri si Piscicultura.

”Din pacate, in Romania exista peste 500.000 hectare de padure nepazita. Noul Cod Silvic le-ar putea da micilor proprietari posibilitatea de a se asocia si de a incheia contracte de administrare, prin care sa beneficieze de o anumita cantitate de masa lemnoasa. O alta masura va fi introducerea unui impozit pentru proprietarii care nu isi administreaza padurile si care poate conduce, daca nu este platit, la executare silita”, a aratat Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura. Ea a mentionat ca institutiile de control trebuie ”reformate din temelii”, pentru ca exista angajati care lucreaza in complicitate cu hotii de lemn.

”Padurile trebuie sa fie o prioritate in contextul in care, la nivel global, dispar in fiecare an circa 13 milioane de hectare de padure, adica o jumatate din intreg teritoriul Romaniei, un ritm absolut nesustenabil pentru menţinerea echilibrului natural al planetei”, a declarat Elisa Delvecchio, reprezentanta organizatiei Cooperazione per lo Sviluppo dei Paesi Emergenti (COSPE) din Italia.

Delvecchio, care coordoneaza proiectul european ”Educatie pentru management sustenabil si responsabil al padurilor lumii”, din care face parte si Romania, a precizat ca cel putin 20% din lemnul si produsele din lemn comercializate in Uniunea Europeana in anul 2010 au provenit din surse ilegale.

Educatie pentru un consum responsabil al lemnului

Conferinta a fost organizat in cadrul proiectelor “Educatie pentru management sustenabil si responsabil al padurilor lumii”, finantat de EuropeAid si “Padurea ca factor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera – studiu de caz Topoloveni, finantat de programul GEF SGP in Romania.

Cele doua proiecte vizeaza promovarea beneficiilor padurilor pentru stocarea carbonului, precum si mobilizarea oamenilor catre un consum responsabil al resurselor forestiere in cadrul grupurilor tinta din 5 tari europene: Italia, Romania, Polonia, Malta si Spania.

In cadrul proiectului a fost realizat un kit educativ multimedia pentru elevii de gimnaziu si liceu editat in limbile italiana, romana, engleza, poloneza si spaniola. De asemenea, in cele 5 tari implicate in proiect au fost realizate traininguri pentru profesori, workshop-uri in scoli, expozitii multimedia, un concurs international pentru elevi si schimburi de experienta pentru elevii a 24 de scoli din Italia, Spania, Romania, Malta si Polonia. Totodata, a fost realizata o retea europeana de scoli, ONG-uri si autoritati implicate in gestionarea padurilor.

La conferinta au participat oficialitati din ministerele Mediului si Schimbarilor Climatice, Educatiei Nationale, Apararii Nationale, Afacerilor Externe, reprezentanti ai institutiilor de invatamant si ai organizatiilor neguvernamentale din Romania, Italia si Polonia.

Foto: Mihai Stoica