air-pollution-cars-1

Scrisoare catre ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb

Subventionarea programului „Rabla” este nejustificata

Stimata d-na ministru Rovana Plumb,

Luand cunostinta de hotararea Ministerului Mediului si Padurilor de a suplimenta fondurile pentru Programul ”Rabla”, cele 17 semnatare ale acestui document considera ca subventionarea in continuare a Programul de stimulare a innoirii parcului auto national din fondurile destinate protectiei mediului este nejustificata si nepotrivita.

Sumele considerabile investite pana in prezent in acest program nu se justifica, atat timp cat nu se cunoaste eficienta sa din punct de vedere al impactului de mediu. MMP anunta la bilantul din 2011 ca prin Programul „Rabla”, s-au scos din uz peste 300.000 de autoturisme vechi, fara a fi mentionat vreodata care este eficienta acestuia din punct de vedere al mediului (emisii reduse, tone de materiale reciclate etc). Mai mult, daca 300.000 de autovehicule – dintre care multe nu mai circulau – au fost inlocuite cu o suta de mii de masini noi, care vor fi in circulatie cel putin zece ani, exista posibilitatea ca  acest program sa fi contribuit, de fapt, la cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera. La acest lucru am putea adauga si aparitia unei piete speculative a tichetelor de casare, tinand cont ca majoritatea producatorilor de autovehicule solicita trei asemenea tichete, in cadrul promotiilor de vanzari.

MMP nu a indicat niciodata volumul de gaze cu efect de sera care a fost redus datorita acestui program si nici care a fost, de exemplu, costul unei tone de CO2, care nu a mai ajuns in atmosfera. In acest fel s-ar fi putut face o comparatie cu pretul unei tone de CO2, tranzactionata pe bursa de carbon.

Din acest motiv, va intrebam daca MMP si AFM au facut vreodata o analiza cost-benficiu a acestui program care sa tina seama si de costurile de mediu, iar daca raspunsul este afirmativ, care sunt rezultatele acestei analize?

Consideram ca acest program, care stimuleaza mai mult productia si vanzarea de autovehicule decat protectia mediului (fara ca macar sa se impuna o limita maxima de gCO2/km a emisiilor autovehiculelor achizitionate prin intermediul sau), ar trebui, mai degraba, sa cada in sarcina Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si a producatorilor si importatorilor de autovehicule. MMP si-ar putea manifesta, in acest mod, preocuparea reala pentru mediu si pentru promovarea economiei verzi.

MMP nu trebuie sa cheltuiasca banii contribuabililor pentru a sprijini industria auto care, oricum, inregistreaza o supraproductie si contribuie in mod considerabil la accentuarea fenomenului schimbarilor climatice. Numarul autovehiculelor produse in Romania si comercializate prin programul Rabla este prea mic pentru a crede ca in acest fel se salveaza locuri de munca, asa cum ati afirmat cu ocazia anuntarii suplimentarii fondurilor destinate acestui program.

Consideram ca, intr-un moment in care Romania se confrunta cu grave probleme in domeniul silvic, al biodiversitatii in general, in aplicarea politicii in domeniul energiei din surse regenerabile, si exemplele ar putea continua, cheltuirea  fondurile destinate mediului pentru stimularea industriei auto constituie o deturnare a acestora de la adevarata lor destinatie.

Este paradoxal si de neinteles ca MMP sa sprijine industria auto, cu atat mai mult cu cat acest fapt este in contradictie cu strategia si cu politicile Uniunii Europene in domeniul schimbarilor climatice.

Organizatiile semnatare:

  1. Ioana Ciuta, Fundatia TERRA Mileniul III
  2. Ciprian Stanciu, Asociatia Floarea Reginei
  3. Maria Magdalena Payer, Asociatia Heidenroslein
  4. Csonta László, Asociatia Tinutul Secuiesc Verde
  5. Felicia Ienculescu-Popovici, Asociatia Greenitiative
  6. Costel Popa, Asociatia Ecopolis
  7. János Márk-Nagy, Societatea Carpatina Ardeleana
  8. Ionut Georgescu, Centrul pentru Strategia de Dezvoltare Durabila
  9. Hans Hedrich, Asociatia Sighisoara Durabila
  10. Doru Mitrana, Asociatia MaiMultVerde
  11. Kovacs Zoltan Csongor, Asociatia Transilvania Verde
  12. Codruta Nedelcu, Asociatia ARIN
  13. Radu Mititean, Asociatia turistica sportiva civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM „NAPOCA”
  14. Paul Fulea, Asociatia 34Life
  15. Adrian Badila, Asociatia ALMA-RO
  16. Nadia Potoceanu, Fundatia ACTIVITY
  17. Cristian Grecu, Actiunea Civica Directa

 

Comments are closed.