terran

TERRA Live 17 iunie 2015

TEMA: Copiii care fac campanie pentru costientizarea schimbarilor climatice

INVITATI:Mihai Enescu, TERRA Mileniul III si Rodica Racasanu, profesor la Liceului Teoretic „I.L. Caragiale”, Moreni

IMG_2055

Municipiile din Romania fac eforturi pentru a reduce emisiile de carbon

IMG_2055Interesul autoritatilor locale pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon este in crestere, aceasta este una dintre concluziile seminarului “Economie Verde pentru Orase Verzi” desfasurat joi, 18 iunie 2015 la Hotel Ramada Parc din Bucureşti, in cadrul proiectului “Orase Verzi – Regiuni Verzi” implementat de Fundatia TERRA Mileniul III in parteneriat cu organizatia neguvernamentala R20 – Regiuni pentru Actiuni Climatice din Elvetia si Asociatia Municipiilor din Romania si co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.

Seminarul “Economie Verde pentru Orase Verzi” a fost un prilej ca reprezentantii autoritatilor locale din Focsani, Roman, Fagaras, Ploiesti, Giurgiu, Tulcea, Braila, Baia Mare, Resita, Hunedoara, Pitesti şi Bucuresti (Sector 2 si Sector 6) sa afle direct de la reprezentantii Ministerului Mediului Apelor si Pădurilor despre cadrul national al politicilor in materie de Schimbari Climatice si Dezvoltare Durabila. Tot atunci au fost prezentate noutati privind mijloacele de finantare pe care Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice le pune la dispozitie municipalitatilor care isi propun sa treaca spre economia verde.

Partenerul elvetian R20 a prezentat exemple de succes la nivel international unde implementeaza proiecte, iar reprezentantii TERRA Mileniul III si AMR au clarificat tendintele la nivel intern si international de a se realiza tranzitia catre o economie verde.

Au fost prezentate modele de succes in elaborarea Planurilor de Actiune pentru Energie Durabila (PAED) ale municipiilor Fagaras, Pitesti, Focsani si Zalau, orase care si-au propus reducerea emisiilor cu 20 de procente pana in anul 2020 prin: reabilitarea energetica a cladirilor, construirea unor sosele ocolitoare, modernizarea iluminatului public si a transportului urban etc.

Mai jos puteti gasi prezentarile sustinute de participanti:

1 Prezentare proiect Orase Verzi – Regiuni Verzi  – ADRIAN BADILA

2 Regiuni Verzi in lume. Experienta R20 in contextul Conferintei de la Paris – LILIANE URSACHE

3 Cadrul National privind Schimbarile Climatice –  MIHAELA STEFANESCU Ministerul Mediului Apelor si Padurilor

4 Dezvoltarea unei economii cu emisii reduse de carbon – Liviu GHEORGHE

5 Economia verde pentru orase verzi – LAVINIA ANDREI

6 Conventia primarilor in Romania – STELUTA BOGATU

7 Dezvoltare durabila in orasul Fagaras – DACIA SAPATORU

8 PAED Municipiul Pitesti – ANA MARIA SIMION 

9 Implementare PAED ZALAU – RODICA CIURTE 

In cadrul proiectului, 5 municipii vor beneficia de consultanta in elaborarea Planurilor de Actiune pentru Energie Durabila.  De asemenea, proiectul isi propune sa organizeze in toamna acestui an un training de care vor beneficia reprezentanti ai 20 de municipalitati si in primavara anului viitor o vizita de studiu in Elveţia;  toate informatiile acumulate in cadrul activitatilor vor fi diseminate intregii retele de municipii a Asociatiei Municipiilor din Romania.

In etapa urmatoare a proiectului vor fi selectate orasele care vor beneficia direct de aceste facilitati, principalele criterii fiind angajamentul luat la nivel de primar, plata la zi a cotizatiei de membru al AMR, interesul manifestat pentru transformarea municipiului  intr-un oras verde, potentialul municipiului de a deveni multiplicator de informatie, transformandu-se in nucleul unei regiuni verzi.

Proiectul Orașe Verzi – Regiuni Verzi (Green Cities – Green Regions) se desfăşoară la nivel naţional pe o perioadă de 24 de luni şi este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

mada

TERRA Live 10 iunie 2015

TEMA: 2 milioane de semnaturi impotriva TTIP

INVITATI: Madalina ENACHE, TERRA Mileniul III si Stephanie ROTH, coordonator international STOP TTIP

oooof

TERRA Live 27 mai 2015

TEMA: Cum functioneaza reciclarea deseurilor in Romania

INVITATI: Liviu Gheorghe – TERRA Mileniul III si Adrian Moraru – Institutul de Politic Publice

fermieri

TERRA Live 13 mai 2015

TEMA: Biocarburant produs la tine acasa – solutie ieftina pentru utilajele fermierilor
INVITATI: Lavinia ANDREI, presedinte TERRA Mileniul III si prof. univ. Stefana JURCOANE, Asociatia BIOTEHNGEN

ID-10061716

CURS MANAGER AL SISTEMELOR DE MANAGEMENT DE MEDIU – specializare Schimbări Climatice

ID-10061716Fundatia TERRA Mileniul III organizeaza cursul de specializare “MANAGER AL SISTEMELOR DE MANAGEMENT DE MEDIU – Specializare Schimbari Climatice” (48 ore), care va avea loc în perioada 25– 27 iunie 2015, in Bucuresti.

Cursul de specializare pentru ocupatia de MANAGER SISTEM DE MEDIU, cod COR 325702, este autorizat de Autoritatea Naționala pentru Calificari – Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si Ministerul Educatiei Nationale prin Autorizatia de Furnizor de Formare Profesionala a Adultilor seria B, nr. 0005399 / 2012.

Participanti (grup tinta): Cursul se adreseaza persoanelor cu responsabilitati in elaborarea si implementarea proiectelor in cadrul companiilor, persoanelor din top si middle management, angajatilor ce gestioneaza problemele de mediu, dar si tinerilor absolventi de studii superioare ce doresc o calificare suplimentara in acest domeniu.

Cursul asigura cunostintele teoretice si practice necesare implementarii  sistemului de management de mediu la nivelul organizatiei, fiind necesar si in procesul de absorbtie a fondurilor structurale 2014 – 2020, unde 20% din fonduri sunt destinate proiectelor ce vizeaza masuri de atenuare si adaptare la schimbarile climatice.

Competente dobandite conform standardului ocupational:

  • Instruirea personalului departamentului de mediu
  • Perfectionarea  profesionala  proprie
  • Definirea politicii de mediu a organizatiei
  • Elaborarea programelor de management de mediu
  • Proiectarea sistemului de management de mediu
  • Evaluarea aplicarii politicii si a programelor de mediu
  • Organizarea si supravegherea auditului de mediu
  • Implementarea sistemului de management de mediu
  • Monitorizarea si corectarea periodica a managementului de mediu
  • Proiectarea si gestionarea sistemului informational si de documentare a managementului de mediu
  • Organizarea departamentului de protectie a mediului
  • Planificarea activitatilor de protectie a mediului
  • Definirea politicilor publice de mediu
  • Asimilarea cunostintelor privind schimbarile climatice

Evaluare finala:   examen absolvire curs, organizat in maxim 30 zile de la finalizarea cursului:

Proba teoretica: test grila de verificare a cunostintelor dobandite
Proba practica:  elaborarea si prezentarea unui proiect

Finalizare

Certificat eliberat de Autoritatea Nationala pentru Calificari – ANC, recunoscut de  Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale si Ministerul Educatiei Nationale.

Preţul cursului  este de 450 RON

In pret se asigura organizarea cursului, suportul de curs, fee-ul formatorilor si evaluatorilor, logistica necesara si pauzele de cafea. Participarea la examenul de absolvire nu presupune costuri in plus pentru participanti, dar este conditionată de prezenta la cel putin 75% din durata totala a programului; fiecare participant incheie cate un contract de formare profesionala cu TERRA Mileniul III.

Plata se poate face cu minim 5 zile calendaristice înainte de începerea cursului (15 mai), dar numai după ce aplicantul primeşte confirmarea înscrierii şi datele de plată de la organizatori.

Pentru a confirma participarea dv. va rugam sa completati formularul de inregistrare atasat pana la data de 19 iunie 2015, pe care sa il transmiteti la e-mail: office@terramileniultrei.ro sau fax: 021 300 37 00.

Data limita pentru inscrieri: 19 iunie 2015. 

FORMULAR DE ÎNREGISTRARE

Expertiza noastra:

Cursul de perfectionare Manager al Sistemelor de Management de Mediu – specializarea schimbari climatice reflecta experienta de 16 ani a Fundatiei TERRA Mileniul III in domeniul educatiei non-formale si a formarii adultilor si in domeniul protectiei mediului.
Cursul este sustinut de formatori autorizati ANC cu o vastă experienta in domeniu:

LaviniaLavinia Andrei – Formator,  manager proiect, consultant international in domeniul energiei, mediului si schimbarilor climatice

A absolvit Facultatea de Energetica la Universitatea Politehnica Bucuresti, Romania si are diploma de Master in Administratia Publica la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Absolvent al cursurilor de perfectionare Leadership for Environment and Development pentru conducere si dezvoltare in domeniul mediului (1998 – 2000) in China, Germania, Romania, Republica Moldova, Norvegia si Canada si a altor cursuri organizate de universitati de prestigiu, precum Universitatea Georgetown (SUA) si Universitatea Cambridge (Marea Britanie).
Incepand cu anul 1998, Lavinia Andrei este cunoscuta in calitate de presedinte al Fundatiei TERRA Mileniul III, ONG de protectia mediului, concentrandu-se in principal pe aspectele legate de schimbarile climatice.
Are o vasta experienta in management de proiect, implementand peste 40 de proiecte pana in prezent si experienta de trainer atat intern, cat si pentru alte firme.
Intre 2007 si 2010, Lavinia a fost consilier in cadrul Comitetul Economic si Social European de la Bruxelles, unde a contribuit la politica europeana in domeniul energiei, mediului si schimbarilor climatice.
Lavinia are in prezent activitate de consultanta in domeniul energiei si schimbarilor climatice pentru diferite institutii, cum ar fi Regional Environmental Centre, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Romania si Banca Mondiala.

 adrian-badilaAdrian Badila – Formator, manager proiect, consultant international in domeniul dezvoltarii durabile si a managementului conflictelor.

Este certificat ca formator si manager de proiect de catre Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor – ANC, ca mediator si ca formator principal de catre Consiliul de Mediere si in calitate de consultant de catre Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID).
Ca formatie de baza este inginer de electrotehnica (Universitatea Politehnica Bucureşti) si a absolvit programul de Master in Administratie Publica (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie). A absolvit cursuri de specializare in SUA – in domeniul administratiei publice si in state ale Uniunii Europene – in domeniile protectia mediului, managementul conflictelor, dezvoltare durabila, administratie publica, planificare strategica, formare de formatori, accesarea fondurilor europene.
Are experienta de peste 15 ani in administratia publica locala si centrala si lucreaza de peste 18 ani ca formator si de peste 11 ani ca si consultant in domeniile dezvoltare durabila, administratie publica, managementul conflictelor la nivel national si international (state membre UE, Afganistan, Republica Moldova s.a).

Mihai EnescuDr. Mihai Enescu – Formator, manager proiect, asistent universitar, doctor în silvicultură

A absolvit ciclurile de licenta si doctorat ale Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere din cadrul Universitatii Transilvania din Brasov, Romania.
Din 2012, Mihai Enescu detine functia de asistent universitar la Facultatea de Agricultura din Bucuresti, iar din 2014 este director de programe in cadrul Fundatiei TERRA Mileniul III, coordonand activitatile prevazute in proiectele educationale care abordeaza aspectele specifice schimbarilor climatice.
In perioada 2011 – 2013, Mihai a urmat cursurile modulelor psiho-pedagogice, nivelurile I si II, organizate de Departamentul de pentru Pregatirea Personalului Didactic, pe care le-a absovit cu succes.
Incepand cu 2010 si pana in prezent, Mihai a fost membru ori coordonator local atat in proiecte de cercetare, cat si educationale, toate abordand problematica complexa a protectiei mediului,  proiectele fiind finantate prin programe nationale sau europene.

Important!!! Cheltuielile pentru formarea si perfectionarea profesionala a personalului angajat sunt deductibile, conform Codului fiscal, art. 21, alin. 2, lit. h.

20093-lnicka-seta-camelina-sativa-seeds

Fermieri din 5 judete vor invata cum sa-si produca propriul biocarburant

20093-lnicka-seta-camelina-sativa-seedsCinci comunitati rurale din judetele Giurgiu, Teleorman, Calarasi, Ilfov, Ialomita si Prahova vor avea ocazia sa invete cum se poate produce o parte din carburantul necesar functionarii utilajelor din fermele proprii, folosind o planta energetica care se poate cultiva pe terenurile agricole degradate.

Proiectul “Solutii Eco-Inovatoare pentru Dezvoltare Rurala Durabila” implementat de catre Asociatia Centrul de Biotehnologii Microbiene-BIOTEHGEN in parteneriat cu Fundatia Terra Mileniul III si lansat astazi propune valorificarea potentialului terenurilor neexploatate, degradate sau nepotrivite culturilor agricole, prin cultivarea camelinei, o planta „energetica” rezistenta si cu impact economic pozitiv. Uleiul produs din semintele acestei plante poate fi folosit ca biocarburant care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

In cadrul proiectului va fi infiintata o cultura demonstrativa de camelina, pe un teren de doua hectare de unde se asteapta recoltarea a 4 tone de samanta. Din materialul recoltat se va produce biocombustibil, iar întregul proces va fi urmarit de catre douazeci de fermieri reprezentanti ai celor cinci comunitati rurale selectate.

Vor fi efectuate analize de calitate a solului inainte de insamantare si dupa recoltare, iar la finalul proiectului vor fi elaborate o brosura de promovare a culturii plantelor energetice si una cu rezultatele proiectului. De asemenea va fi realizat si un scurt film documentar in care vor fi prezentate modul in care se cultiva si recolteaza camelina si cum se produce biocombustibilul.

Camelina este o planta cunoscuta pentru potentialul sau energetic. Are o perioada de vegetatie de 85-95 zile datorita careia poate fi cultivata cu succes in tara noastra. Biocarburantul produs din camelina poate fi folosit in utilajele agricole sau alte vehicule diesel. Astfel orice mic agricultor poate sa faca economii considerabile la consumul de carburant, folosindu-se de combustibil produs in propria ograda. Infiintarea culturii va avea loc la inceputul proiectului, iar prima recolta se poate strange in miezul verii, respectiv in prima jumatate a lunii iulie.

Rezultatul scontat al proiectului este cresterea gradului de informare si constientizare a comunitatilor rurale in legatura cu posibilitatea de a asigura o cantitate cat mai mare de bio-carburant din resurse proprii pentru efectuarea lucrarilor agricole proprii, prin utilizarea biocarburantilor din plante energetice si valorificarea biomasei ramase pentru hrana animalelor.

Proiectul “Solutii Eco-Inovatoare pentru Dezvoltare Rurala Durabila” se desfasoara pe o perioada de 13 luni si beneficiaza de o finantare prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG în Romania, in valoare de 98 300 de euro din care 10 572 de euro reprezinta contributia partenerilor.